Bullying la Questfield International College, comunicare fără asumare

În contextul educațional contemporan, gestionarea situațiilor de bullying necesită proceduri clare, intervenții documentate și o comunicare responsabilă din partea instituțiilor de învățământ. Fiecare caz reclamă o atenție sporită pentru protecția elevilor și pentru asigurarea unui climat sigur și incluziv, iar lipsa unor reacții adecvate poate agrava efectele asupra dezvoltării emoționale și sociale a copiilor.

Bullying la Questfield International College: raportări repetate și lipsa unor răspunsuri asumate

Investigația realizată pe baza documentelor și corespondenței obținute evidențiază un caz de bullying sistematic în cadrul Școlii Questfield Pipera, sesizat pe o durată ce depășește opt luni. Conform relatărilor familiei și materialelor puse la dispoziție redacției, faptele ar fi inclus insulte zilnice, stigmatizare medicală și presiuni exercitate asupra familiei copilului vizat. În ciuda sesizărilor scrise repetate adresate cadrelor didactice, conducerii și fondatoarei instituției, nu există dovezi documentate ale unor intervenții sau măsuri administrative concrete aplicate pentru remedierea situației.

Contextul și evoluția situației semnalate

Potrivit corespondenței și declarațiilor familiei, elevul ar fi fost supus unor comportamente agresive constante încă din primele săptămâni, manifestate prin jigniri publice, izolări sociale și etichetări defăimătoare. Acestea s-ar fi petrecut în prezența cadrului didactic titular, fără a fi însoțite de intervenții documentate sau de sancțiuni aplicate. Pe parcurs, fenomenul ar fi escaladat, incluzând și stigmatizare pe criterii medicale, utilizată ca metodă de marginalizare.

Stigmatizarea medicală ca formă agravată de bullying

Documentele analizate indică faptul că etichetarea medicală a fost folosită repetat în colectivul de elevi, nu într-un cadru educațional sau de protecție, ci ca instrument de umilire și excludere socială. Specialiștii consultați de redacție subliniază că, indiferent de existența unei afecțiuni reale, această practică depășește limitele conflictelor obișnuite între elevi și constituie o violență psihologică severă.

Relatările arată că stigmatizarea medicală nu a fost un incident izolat, ci un comportament recurent, cunoscut și, aparent, tolerat în mediul școlii, fără a exista măsuri formale pentru stoparea sa. Lipsa unor reacții oficiale și documentate a contribuit la perpetuarea unui climat în care vulnerabilitățile reale sau presupuse ale elevului au fost folosite împotriva sa.

Răspunsul instituțional și lipsa măsurilor documentate

Familia a transmis în mod repetat solicitări scrise către învățătoare, conducerea școlii și fondatoarea instituției, cerând intervenție și protecție, însă răspunsurile s-au limitat, conform documentelor, la discuții verbale informale, fără procese-verbale sau decizii asumate. Nu există dovezi ale aplicării unor sancțiuni, consiliere psihopedagogică sau monitorizare formală a situației.

Astfel, responsabilitatea pare să fi fost transferată treptat către familie, iar situația a fost descrisă în termeni ce minimalizează gravitatea, cum ar fi „dinamică de grup” sau „problemă de adaptare”. Familia susține că a resimțit presiuni, inclusiv prin mesaje care sugerau opțiunea retragerii din școală, ceea ce poate fi interpretat ca o formă de excludere mascată.

Confidențialitatea și vulnerabilitatea elevului în mediul școlar

În corespondența transmisă, familia a solicitat explicit respectarea confidențialității informațiilor sensibile pentru a proteja echilibrul emoțional al copilului. Cu toate acestea, nu există documente care să ateste măsuri concrete în acest sens, iar relatările indică faptul că aceste informații au fost făcute cunoscute în mediul clasei, creând presiune psihologică asupra elevului.

Rolul cadrelor didactice și al conducerii în gestionarea situației

Din materialele analizate rezultă că, deși cadrele didactice au fost informate în mod repetat, intervențiile lor nu au fost eficiente în oprirea comportamentelor agresive. Lipsa unor măsuri ferme și documentate a permis continuarea fenomenului și a transmis un mesaj implicit de toleranță față de bullying.

De asemenea, managementul educațional nu a oferit răspunsuri scrise clare sau planuri de intervenție sistematice, iar documentele puse la dispoziție nu indică existența unor proceduri interne aplicate riguros. Această situație a fost percepută de familie ca o normalizare a fenomenului și o evitare a responsabilității instituționale.

Declarația fondatoarei și impactul asupra relației cu familia

Un moment semnificativ în gestionarea situației a fost un răspuns verbal atribuit fondatoarei Fabiola Hosu, în care ar fi fost transmisă ideea libertății familiei de a părăsi școala, exprimată prin afirmația: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”. Această declarație, redată conform relatărilor familiei, nu a fost însoțită de propuneri de soluții sau măsuri concrete, iar școala nu a oferit un punct de vedere oficial în acest sens până la momentul publicării.

Din perspectivă editorială, această poziționare poate fi interpretată ca o deplasare a discuției de la protecția copilului către considerente contractuale, ceea ce ridică întrebări privind prioritățile instituției în abordarea situațiilor de bullying.

Documentația formală și lipsa trasabilității intervențiilor

Conducerea școlii a pus la dispoziție un document de tip Family Meeting Form, descris ca urmare a unor întâlniri, care însă nu conține elementele caracteristice unui act administrativ cu valoare instituțională: nu indică termene, responsabilități clare sau măsuri concrete. Din această perspectivă, formularul poate fi considerat un instrument de gestionare minimă a situației, fără efecte verificabile asupra climatului educațional.

În absența unor rapoarte, decizii scrise sau planuri de intervenție, răspunsul instituțional rămâne declarativ și incomplet, ceea ce, potrivit analizei documentelor, contribuie la perpetuarea problemei.

Reacția publică și comunicarea instituției după declanșarea investigației

La data de 27 ianuarie 2026, conducerea Questfield Pipera a transmis un email adresat părinților elevilor, în care situația semnalată a fost redusă la „interacțiuni spontane dintre copii”. Această abordare contrazice sesizările scrise și documentate ale familiei și ridică întrebări privind capacitatea instituției de a recunoaște și gestiona bullyingul în mod adecvat.

Ulterior publicării investigației, redacția a primit informații suplimentare despre posibile contacte informale între școli private din zona Pipera, în care copiii retrași ar fi fost descriși negativ, fără susținere documentară oficială. Aceste informații sunt tratate cu seriozitate și se solicită clarificări publice din partea părților vizate.

Concluzii și întrebări deschise privind responsabilitatea instituțională

Analiza amplă a documentelor și relatărilor indică faptul că, în cazul de la Școala Questfield Pipera, există o discrepanță semnificativă între așteptările privind protecția elevilor și reacția instituției în fața sesizărilor de bullying sistematic. Lipsa răspunsurilor scrise, absența măsurilor documentate și comunicarea informală predomină în gestionarea situației, ceea ce ridică întrebări privind mecanismele reale de protecție implementate.

Momente precum declarația fondatoarei și minimalizarea publică a fenomenului subliniază o cultură organizațională ce pare orientată spre evitarea conflictului, în detrimentul intervenției eficiente. În acest context, întrebarea fundamentală rămâne: ce garanții oferă Școala Questfield Pipera pentru siguranța emoțională a elevilor și pentru responsabilitatea față de protecția acestora atunci când sesizările grave sunt ignorate sau minimalizate?

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro